E toamna iar…

… Si frunzele in curand vor incepe balul, si noaptea mea va dura mai mult, ma voi bucura mai mult de intuneric, si aerul va fi mai rece, tonic si racoritor. Aseara mirosea a ger, si m-a umplut de dor de viata, stavilit in adancul sufletului meu. Era un cer senin si plin de stele, iar in jurul meu dansa aroma de zapada. Am poluat-o repede cu o tigara.
Privesc in sus pe cerul care cu putine saptamani in urma imi ardea obrajii, si albul ochilor se ingalbenea. Un fum rebel imi scapa prin coltul gurii si imi intra in ochi. Lacrimi de usturime navalesc pe sub pleoape si-mi incetoseaza privirea, cand totul in zare e atat de limpede, eu nu vad decat acuarele. Ce pacat. Zambetul imi stramba obrajii devenind o grimasa, intr-un timp de ordinul nanosecundelor am aranjat scenariul cu decedatii procreatoarei tigarii… Ce vina are ea? Nu stiu. Dar e in natura noastra sa ne revarsam furia pe primul tap ispasitor. Ce vina avea boschetarul care inghitea pumnii pe nerasuflate, nefiind vinovat decat de convergenta drumului sau cu al nostru? Ce vina am eu ca pot sa mananc, privind impasibil la suferinta lui? Unii nu suporta sangele. Ce vina au ei? Ce vina are Dumnezeul vostru ca nu exista?
Ar trebui sa privim mai des in sinea noastra, dar ne fura prea mult ideile materiale. Vrem o masina sa ne deplasam mai rapid, astfel economisim timp… Cati isi dau seama ca e doar o iluzie? Cati isi dau seama ca intr-un anumit procent, dezvoltarea industriala in toate formele ei, ne-a scurtat durata medie de viata cu vreo 5 ani? Si asta privit in ansamblu. Poti sa iti iei o masina, si sa ajungi la munca in 30 de minute in loc de 2 ore. Doua ore inmultite cu un numar nedefinit de zile de munca inseamna de la cateva zile, la cativa ani de viata. Sau poti sa iti iei o masina, ca sa ajungi la munca in 30 de minute in loc de 2 ore si sa dea un tren peste tine. Si ti-ai scurtat viata brusc cu maximul cantitativ posibil. Sau poti sa dai peste un autobuz scolar, sa omori 40 de copii, plus un sofer si vreo 2 invatatoare, si sa faci puscarie pe viata de la 18 ani… Si atunci practic ti-ai scurtat viata, diferenta e ca ai ani buni de zile ca sa regreti.

Nu vom invata niciodata cu adevarat din greselile altora, iar greselile noastre cateodata ne pot pune in situatia de a nu a mai fi nevoie sa fi invatat ceva.

Dar afara e toamna iar… si cerul ii senin, totul pare a fi bine, nu simti nimic neinregula cu lumea. Desi de cand am inceput sa scriu, si de cand ai inceput tu sa citesti, au murit sute de oameni, poate chiar cateva mii intr-un festival macabru al naturii dezlantuite, undeva intr-un loc pe care probabil n-o sa-l vedem niciodata cu ochii nostri. Cerul asta senin nu zice nimic. Si totusi cand ploua marunt, cu nori grei ce te apasa pe cap, parca simti toti oamenii ce mor, fara sa te gandesti macar la miile de copii ce s-au nascut de cand s-au adunat norii.
As vrea doar sa ploua.

~ de intunericul pe septembrie 19, 2007.