Imaginar – Epilog
Pierdut in nenumarate idei despre viata si conceptii despre soarta, ingropat in teorii si credinte stupide, ajungi sa le pui cap la cap si sa te intrebi unde duc toate, si daca are vreun rost sa te ghidezi dupa ceva in viata. Ma simt precum crocodilul din banc, care inota spre gagica dezbracata. Cum se apropia de ea, cum i se scula si il lua curentul in alta directie. Si tot asa o zi intreaga, pana il intreaba un pestisor unde se duce. “Unde vrea pula mea”.
Sufocat in fiecare zi de numarul prea mare de oameni, unii de-a dreptul inutili, gen boschetarii care ii vezi zi de zi, an de an stand pe acelasi carton intr-un gang ferit de ploi. Si in fiecare zi fac acelasi lucru, innebunitor de repetitiv, te fac sa crezi ca timpul e o bucla continua. Noroc ca mai schimb tricoul, altfel trecand pe langa ei as continua sa cred ca in fiecare zi e Luni. Dar asta era doar latura mea insensibila. Urasc oamenii care se considera deasupra tututor, i-as bate-n gura pana crapa de ziua odata cu capul lor. Dar e dreptul lor. Ma gandeam aseara la vorba aia “Toti ne nastem egali”. Sa moara ala care a zis-o daca n-o fi murit deja! Pai sa facem calculul, cati spermatozoizi sunt eliberati la o ejaculare? Variaza la un numar de ordinul milioanelor. In functie de alimentatie cica, ergo se schimba vorba “Esti ceea ce mananci”… pe dracu’, esti ceea ce a mancat tac-tu cu 9 luni inainte sa iei prima gura de aer. Si dintr-un milion de posibili viitori oameni, numai unul ajunge asa ceva, deci: “Cum cacat ne nastem egali, cand se naste doar cel mai rapid spermatozoid?”.
Si gandul ca voi muri ma omoara mult mai des. Citesc aproape zilnic despre moarte in diverse forme, cutare mort in accident, cutare mort in explozia unei butelii, cutare ars de viu, cutare aruncat de la balcon, cutare injunghiat de N ori in inima, cutare strangulat de soacra-sa care de fapt era un android venit din viitor, cutare decapitat de un urs panda in calduri. Si nimeni nu e sensibilizat de asta… in proportie de 90% oamenii ar crede mai degraba intr-o apa datatoare de viata vesnica decat in faptul ca intr-o zi vor muri. Se resemneaza cu gandul “Da, intr-o zi voi muri” doar ca sa se consoleze cu “Dar va mai trece ceva vreme pana atunci”. Nimeni nu da doi bani pe viata, nimeni nu se panicheaza in legatura cu iminenta mortii. Si cu toate astea, prea putini traiesc, prea multi se prefac ca traiesc.
Iar eu… calc asfaltul umed in continuare, tigara-mi zace tot in coltul gurii, privirea totusi se schimba, e din ce in ce mai impasiva. Nu mai zambesc la nimic ce candva ma gadila pe suflet, nu ma mai incrunt cand vad rautatea, nu ma mai stramb cand vad mizeria. Totul cade din aceeasi oala de rahat. Fiindca am invatat ca multi nu stiu sa-si construiasca fericirea decat pe baza nefericirii altora, si acel sentiment in timp putrezeste. Am invatat ca prea putini isi cunosc limitele, si de multe ori zboara peste parapet. Am invatat ca lucrurile evidente sunt cele mai inselatoare.
Si daca vreti sa traiti vesnic… Apa mea vie este solutia! Sunati-ma!
Lasă un Răspuns