Imaginar … pierdut
Am privit ceasuri intregi pe fereastra, incercand sa dau un sens ideilor. Atatea jocuri cu soarta, tot atatea pierderi. Lampile de pe strada inca palpaie, asfaltul inca e umed, cerul e tot negru, intunericul inca domneste, ceata inca sufoca orasul, eu mai trag inca un fum. Tusesc. La fel cum dilemele sufletului meu raman mototolite intr-un cos de gunoi al nepasarii. Am pierdut iarasi sirul gandurilor. Ma intreb ce iubesc… Am uitat.
Mi-am adus aminte de ce am ales sa traiesc. Din prostie cred, nimic nu mai avea rost. Si totusi toamna te tampeste, te face sa crezi ca vei intra in iarna usurel. Iarna e si aici in gandurile mele, si dincolo in sufletul meu. Zapada purpurie impletita cu picatele roz de amintiri caldute-amarui. Nu te mai gasesc dincolo, si te caut aici unde te ascunzi dupa draperii de fum catifelat de narghilea, pe dupa cutiutele cu amintiri din copilarie.
Sting tigara si inchid ochii, ascult ce-mi soptesc castile, urasc sa imi aduc aminte. Imi iau geaca si cobor pe scari… De ce simt ca traiesc ca in epilogul unui film prost? Dau volumul mai tare si pornesc pe strada in jos. Mai scot o tigara din pachet, o aprind si trag grabit, e frig al dracului. Ma opresc in baruletul meu, acolo ma salvez si sorb linistit dintr-un pahar sau dintr-o sticla. Adevarul suprem pe care l-am aflat este ca in fiecare zi mai trece o zi, adesea pe langa mine, traind satul sa tin numaratoarea inversa a zilelor ramase. Si ca un facut nu reusesc sa mai ating concluzii, ci doar pareri de rau.
Intr-o zi voi fi om, pana atunci mai am de pierdut.
Lasă un Răspuns