Gheata si cenusa

Pasesc tacut prin noapte imbracat doar de intuneric, vise muribunde si temeri incastrate intr-un suflet de gheata si cenusa. De fiecare data cand ating umanitatea, gheata se topeste lasand in urma o mocirla cleioasa ce se lipeste si murdareste in jurul ei. Eu sunt facut din intuneric, din mizerie, din pacat. Am crescut in intuneric, mizerie si pacat. Imi urasc carnea ce ma tine lipit de pamant, inapt sa zbor si sa sarut stelele, lipsit de gustul universului.
Sunt invidios pe oameni simpli, ca mai au naivitatea sa creada ca un pacat se spala cu o rugaciune, cu o spovedanie sau o pomana. As vrea sa cred ca poate fi atat de simplu. Dar nu e. Fiecare pacat, fiecare regret, naste in sufletul meu demoni hazi ce imi dau tarcoale, intruchipeaza fantasmagorii dubioase si imi rapesc putinele momente de liniste. In fiecare zi ma inarmez cu speranta, si de dimineata imi inving demonii doar ca sa ii mai inving ziua si seara, noaptea sau oricand apar, ca sa traiesc cu teama ca intr-o zi o sa cedez.
Habar n-am ce as putea face sa scap de fantomele trecutului, si nici nu stiu cat de mult as vrea sa scap de ele, doar imi merit pedeapasa oricat de tardiva ar fi. Cum as putea ucide o creatura oricat de hidoasa daca ar fi construita din lucruri pe care le-am iubit?
Orice ar fi, eu sunt intunericul. Sunt zamislitorul de ganduri, iar demonii sunt doar ganduri. Cel ce creeaza are puterea de distrugere, si intr-o zi voi fi stapan pe mintea mea.

~ prin intunericul pe noiembrie 30, 2010.