Intuneric din lumina
Din putinii vizitatori care ii am, sunt sigur ca si mai putini se intreaba de ce nu mai scriu. Acest mesaj nu este un raspuns la acea intrebare, intrucat nu cred ca sunt in stare sa ofer un raspuns corect nimanui.
In cautarile voastre ati dat peste intuneric, si sunt sigur ca nu ati gasit nici macar pe aproape ce ati cautat. Acest loc al umbrelor, a fost locul in care m-am lepadat de raul din sufletul meu atata timp, intuneric naparlit ca o piele moarta. In prezent ma aflu in dilema continuitatii acestui loc in care unii si-au regasit cioburi sparte din sufletul lor si m-au apreciat, altii au gasit un opus al firii lor si si-au continuat cautarile iar altii pur si simplu nu au inteles nimic si si-au aruncat rosiile stricate pe cortina scenei in care se desfasurau acte mai mult sau mai putin dramatice ale zbuciumului meu sufletesc si mintal.
Daca as vrea sa arat ceva omenirii din ce am invatat nu ar fi ceva nou, poti gasi filozofiile astea ieftine in orice film de Hollywood si puse cap la cap sa-ti dea acelasi raspuns cu virgula.
As vrea sa va invat ca noi, ca oameni, nu ne definim singuri si ii lasam pe cei din jurul nostru sa ne incadreze intr-un tipar… din pacate. As vrea sa va spun ca de multe ori, ca oameni, ne e teama sa fim ceea ce putem fi pentru ca ne e frica de esec.
Si sunt aici spunand ca nu va pot spune nimic, ca orice as facea nu voi putea schimba inima cator oameni este necesar ca Pamantul sa fie un loc mai bun pentru oameni.
La fel cum se zice ca pana nu vom fi toti liberi, vom fi toti sclavi, va pot spune ca este valabil pentru orice altceva.
Pana nu vom fi toti egali, egalitatea nu inseamna nimic.
Pana nu vom fi toti intelepti, vom fi toti nebuni.
Pana nu vom crea lumea in care sa traim toti, suntem toti morti.
