Din intuneric se zamisleste gandul

Stop…

intunericul — Tue, 06 Sep 2011 00:53:45 +0000

… m-am innoit. Pentru cine nu s-a prins, capul sus. Avem antet nou, si cu aceasta mica schimbare, vom schimba un pic si stilul. Vom incerca sa adaugam si “creatiile” grafice pe langa cele lirice.

Intuneric din lumina

intunericul — Mon, 29 Aug 2011 02:01:26 +0000

Din putinii vizitatori care ii am, sunt sigur ca si mai putini se intreaba de ce nu mai scriu. Acest mesaj nu este un raspuns la acea intrebare, intrucat nu cred ca sunt in stare sa ofer un raspuns corect nimanui.
In cautarile voastre ati dat peste intuneric, si sunt sigur ca nu ati gasit nici macar pe aproape ce ati cautat. Acest loc al umbrelor, a fost locul in care m-am lepadat de raul din sufletul meu atata timp, intuneric naparlit ca o piele moarta. In prezent ma aflu in dilema continuitatii acestui loc in care unii si-au regasit cioburi sparte din sufletul lor si m-au apreciat, altii au gasit un opus al firii lor si si-au continuat cautarile iar altii pur si simplu nu au inteles nimic si si-au aruncat rosiile stricate pe cortina scenei in care se desfasurau acte mai mult sau mai putin dramatice ale zbuciumului meu sufletesc si mintal.
Daca as vrea sa arat ceva omenirii din ce am invatat nu ar fi ceva nou, poti gasi filozofiile astea ieftine in orice film de Hollywood si puse cap la cap sa-ti dea acelasi raspuns cu virgula.
As vrea sa va invat ca noi, ca oameni, nu ne definim singuri si ii lasam pe cei din jurul nostru sa ne incadreze intr-un tipar… din pacate. As vrea sa va spun ca de multe ori, ca oameni, ne e teama sa fim ceea ce putem fi pentru ca ne e frica de esec.
Si sunt aici spunand ca nu va pot spune nimic, ca orice as facea nu voi putea schimba inima cator oameni este necesar ca Pamantul sa fie un loc mai bun pentru oameni.
La fel cum se zice ca pana nu vom fi toti liberi, vom fi toti sclavi, va pot spune ca este valabil pentru orice altceva.
Pana nu vom fi toti egali, egalitatea nu inseamna nimic.
Pana nu vom fi toti intelepti, vom fi toti nebuni.
Pana nu vom crea lumea in care sa traim toti, suntem toti morti.

Un prieten bun

intunericul — Tue, 28 Jun 2011 04:49:40 +0000

Inconjurat de prosti, ca sa ma simt destept
Am simtit ca ma tampesc
Dar alaturi de tine, fiind mai prost
Am invatat pe de rost
Lucruri marunte ce alcatuiesc
Tainele marelui Univers.

Dar ma tem ca revelatia mea
Sa nu se rasfranga asupra ta
Si toata prostia mea
Sa intunece gandirea ta.

Conversatii

intunericul — Tue, 14 Jun 2011 23:43:28 +0000

League of Legends

C###zul (2:36): ma joc cu niste straini plm
   si cu spartu de mao
   :)
L###I####rata (2:36): sa te faci maro si sa puti…
C###zul (2:36): )
L###I####rata (2:37): te scot din grupul “As juca oricand cu ei”
C###zul (2:37): )))))))))))))))))))))))))))))))))
   e amenintare ata
   :))
   asta
   ?
   :))
L###I####rata (2:37): inapoi in grupul “General” cu tine
   ia uite
   esti pierdut printre zeci de straini
C###zul (2:37): )
   :))))))))))
L###I####rata (2:37): nici n-o sa-mi dau seama cand o sa fii online
C###zul (2:38): =))
   e bine
L###I####rata (2:38): esti intre biggaz cu care n-am mai jucat din 2010 si lord albrekt cu care n-am jucat niciodata
   iti meriti soarta
C###zul (2:38): pedeapsa )
L###I####rata (2:38): o sa te bagi in seama cu mine
   si o sa zic
   english pls
   _|_

Gheata si cenusa

intunericul — Tue, 30 Nov 2010 01:27:11 +0000

Pasesc tacut prin noapte imbracat doar de intuneric, vise muribunde si temeri incastrate intr-un suflet de gheata si cenusa. De fiecare data cand ating umanitatea, gheata se topeste lasand in urma o mocirla cleioasa ce se lipeste si murdareste in jurul ei. Eu sunt facut din intuneric, din mizerie, din pacat. Am crescut in intuneric, mizerie si pacat. Imi urasc carnea ce ma tine lipit de pamant, inapt sa zbor si sa sarut stelele, lipsit de gustul universului.
Sunt invidios pe oameni simpli, ca mai au naivitatea sa creada ca un pacat se spala cu o rugaciune, cu o spovedanie sau o pomana. As vrea sa cred ca poate fi atat de simplu. Dar nu e. Fiecare pacat, fiecare regret, naste in sufletul meu demoni hazi ce imi dau tarcoale, intruchipeaza fantasmagorii dubioase si imi rapesc putinele momente de liniste. In fiecare zi ma inarmez cu speranta, si de dimineata imi inving demonii doar ca sa ii mai inving ziua si seara, noaptea sau oricand apar, ca sa traiesc cu teama ca intr-o zi o sa cedez.
Habar n-am ce as putea face sa scap de fantomele trecutului, si nici nu stiu cat de mult as vrea sa scap de ele, doar imi merit pedeapasa oricat de tardiva ar fi. Cum as putea ucide o creatura oricat de hidoasa daca ar fi construita din lucruri pe care le-am iubit?
Orice ar fi, eu sunt intunericul. Sunt zamislitorul de ganduri, iar demonii sunt doar ganduri. Cel ce creeaza are puterea de distrugere, si intr-o zi voi fi stapan pe mintea mea.

Alte ganduri intunecate

intunericul — Wed, 27 May 2009 01:35:24 +0000

Simplul fapt al existentei ne doboara zi de zi, dar am construit baricade din sentimente impietrite ca sa rezistam. Totusi ele actioneaza ca stabilopozi impotriva valurilor creatiei si gandirii limitand sau chiar invalidand spiritul liberei exprimari, transformandu-ne in animalute obediente, turma supusa a unor “putini”, enorm de avantajati. Suntem subjugati cu ajutorul si acordul nostru printr-o iluzie copilareasca a libertatii. Toleranta zero pentru cei deosebiti, ingaduinta minima pentru cei ce nu vor sa se alinieze ordonat in marsul progresului tehnologico-socio-economic. Sclavia inca exista sub diverse forme. De la cele pe care toti le cunosc din carti de istorie pana la acele forme subtile sub care ne continuam traiul democratic. Majoritatea populatiei e inrobita de rate sau de responsabilitati familiale si totusi nimeni nu observa asta.
Medicina exista de mii de ani, dar numai in ultmele decenii a devenit o afacere corporatista in care se tine seama mai mult de profit si pierderi decat de juramantul lui Hipocrate. Natiunile militeaza pentru pace dar se inarmeaza motivand ca nu vor decat sa se apere. Conducatorii multor natiuni nu sunt decat paraziti insetati de sangele popoarelor majoritatea avand ca scop doar bunastarea lor materiala, si nu imbunatatirea conditiilor de viata la nivel global. Si totusi suntem cea mai inteligenta rasa intalnita pana acum. Capabili de compasiune, de rationament si evolutie.
Imi ramane doar sa ma intreb “Cam cate mii de ani ne despart cu adevarat de civilizatie?”

Imaginar … pierdut

intunericul — Tue, 26 Aug 2008 02:31:45 +0000

Am privit ceasuri intregi pe fereastra, incercand sa dau un sens ideilor. Atatea jocuri cu soarta, tot atatea pierderi. Lampile de pe strada inca palpaie, asfaltul inca e umed, cerul e tot negru, intunericul inca domneste, ceata inca sufoca orasul, eu mai trag inca un fum. Tusesc. La fel cum dilemele sufletului meu raman mototolite intr-un cos de gunoi al nepasarii. Am pierdut iarasi sirul gandurilor. Ma intreb ce iubesc… Am uitat.
Mi-am adus aminte de ce am ales sa traiesc. Din prostie cred, nimic nu mai avea rost. Si totusi toamna te tampeste, te face sa crezi ca vei intra in iarna usurel. Iarna e si aici in gandurile mele, si dincolo in sufletul meu. Zapada purpurie impletita cu picatele roz de amintiri caldute-amarui. Nu te mai gasesc dincolo, si te caut aici unde te ascunzi dupa draperii de fum catifelat de narghilea, pe dupa cutiutele cu amintiri din copilarie.
Sting tigara si inchid ochii, ascult ce-mi soptesc castile, urasc sa imi aduc aminte. Imi iau geaca si cobor pe scari… De ce simt ca traiesc ca in epilogul unui film prost? Dau volumul mai tare si pornesc pe strada in jos. Mai scot o tigara din pachet, o aprind si trag grabit, e frig al dracului. Ma opresc in baruletul meu, acolo ma salvez si sorb linistit dintr-un pahar sau dintr-o sticla. Adevarul suprem pe care l-am aflat este ca in fiecare zi mai trece o zi, adesea pe langa mine, traind satul sa tin numaratoarea inversa a zilelor ramase. Si ca un facut nu reusesc sa mai ating concluzii, ci doar pareri de rau.
Intr-o zi voi fi om, pana atunci mai am de pierdut.

Intunericul distorsionat

intunericul — Sat, 26 Apr 2008 14:51:55 +0000

E tarziu, si abia ce am iesit de la munca mai devreme. Castile in urechi imi explodeaza tratamente sonore delicate sau agresive, ma plimb imaginar prin tot ce-mi salasluieste in creier. Ajung la colt, fac stanga merg putin, aprind o tigara. Ajung in fata portii dau sa pun mana pe clanta si ma razgandesc, merg in continuare pe strada. Termin tigara, intru in parc, salut jandarmii cu buletinul, plec mai departe. Creasta mea le face cu ochiul. Ajung in locul nostru special, dedicat, declarat, instalat pe vecie, institutie stabila. Dau noroc, salutul nostru “jmekeresc” e cool. Pula mea, iau o bere de la unul, dau un gat, mai aprind o tigara. O seara frumoasa zic, ma uit in sus printre frunzele copacilor abia mijite. Pula mea, e prea cald, dau hanoracul jos, il bag in geanta. Stam un timp, radem, glumim, vorbim. Iar radem, nu stiu de ce. Cu coada ochiului vad ceva care porneste un semnal de alarma in creierul meu. Ma linistesc si zambesc, seara o sa devina si mai frumoasa zic, ma uit in sus printre frunzele copacilor ce-ai crescut deja. Ma intreb: “Cum dracu au si crescut, ca erau abia mijite?”. Ma linistesc si zambesc, imi aduc aminte ca l-au aprins si am tras vreo doua fumuri sanatoase. Acum stiu. Dar nu-mi aduc aminte. Sunt placut abandonat printre sentimente reanimate. Nu visez decat eternitatea. As intinde o zi la infinit, doar de dragul lor. O luam la goana prin parc, aleile se ingusteaza, se largesc, se intind, se inalta. Noi radem, dar acum nu stim de ce, si asta ne amuza, radem iar. Tineretea nu e vesnica zic. Nici viata. Continuam goana noastra molcoma printre copaci cu personalitate. Unii cu mai multe chiar. Am ajuns iarasi la bancute. Constat cu uimire ca a mai aparut o sticla de bere, foaarte tare zic, e atmosfera in seara asta. Si ce e tare e ca nu e ziua nimanui, e ziua tuturor. Sarbatorim inca o zi in viata, inca o zi de existenta, inca o zi de manifestare libertina.

E toamna iar…

intunericul — Wed, 19 Sep 2007 22:53:56 +0000

… Si frunzele in curand vor incepe balul, si noaptea mea va dura mai mult, ma voi bucura mai mult de intuneric, si aerul va fi mai rece, tonic si racoritor. Aseara mirosea a ger, si m-a umplut de dor de viata, stavilit in adancul sufletului meu. Era un cer senin si plin de stele, iar in jurul meu dansa aroma de zapada. Am poluat-o repede cu o tigara.
Privesc in sus pe cerul care cu putine saptamani in urma imi ardea obrajii, si albul ochilor se ingalbenea. Un fum rebel imi scapa prin coltul gurii si imi intra in ochi. Lacrimi de usturime navalesc pe sub pleoape si-mi incetoseaza privirea, cand totul in zare e atat de limpede, eu nu vad decat acuarele. Ce pacat. Zambetul imi stramba obrajii devenind o grimasa, intr-un timp de ordinul nanosecundelor am aranjat scenariul cu decedatii procreatoarei tigarii… Ce vina are ea? Nu stiu. Dar e in natura noastra sa ne revarsam furia pe primul tap ispasitor. Ce vina avea boschetarul care inghitea pumnii pe nerasuflate, nefiind vinovat decat de convergenta drumului sau cu al nostru? Ce vina am eu ca pot sa mananc, privind impasibil la suferinta lui? Unii nu suporta sangele. Ce vina au ei? Ce vina are Dumnezeul vostru ca nu exista?
Ar trebui sa privim mai des in sinea noastra, dar ne fura prea mult ideile materiale. Vrem o masina sa ne deplasam mai rapid, astfel economisim timp… Cati isi dau seama ca e doar o iluzie? Cati isi dau seama ca intr-un anumit procent, dezvoltarea industriala in toate formele ei, ne-a scurtat durata medie de viata cu vreo 5 ani? Si asta privit in ansamblu. Poti sa iti iei o masina, si sa ajungi la munca in 30 de minute in loc de 2 ore. Doua ore inmultite cu un numar nedefinit de zile de munca inseamna de la cateva zile, la cativa ani de viata. Sau poti sa iti iei o masina, ca sa ajungi la munca in 30 de minute in loc de 2 ore si sa dea un tren peste tine. Si ti-ai scurtat viata brusc cu maximul cantitativ posibil. Sau poti sa dai peste un autobuz scolar, sa omori 40 de copii, plus un sofer si vreo 2 invatatoare, si sa faci puscarie pe viata de la 18 ani… Si atunci practic ti-ai scurtat viata, diferenta e ca ai ani buni de zile ca sa regreti.

Nu vom invata niciodata cu adevarat din greselile altora, iar greselile noastre cateodata ne pot pune in situatia de a nu a mai fi nevoie sa fi invatat ceva.

Dar afara e toamna iar… si cerul ii senin, totul pare a fi bine, nu simti nimic neinregula cu lumea. Desi de cand am inceput sa scriu, si de cand ai inceput tu sa citesti, au murit sute de oameni, poate chiar cateva mii intr-un festival macabru al naturii dezlantuite, undeva intr-un loc pe care probabil n-o sa-l vedem niciodata cu ochii nostri. Cerul asta senin nu zice nimic. Si totusi cand ploua marunt, cu nori grei ce te apasa pe cap, parca simti toti oamenii ce mor, fara sa te gandesti macar la miile de copii ce s-au nascut de cand s-au adunat norii.
As vrea doar sa ploua.

Imaginar – Epilog

intunericul — Wed, 19 Sep 2007 22:38:25 +0000

Pierdut in nenumarate idei despre viata si conceptii despre soarta, ingropat in teorii si credinte stupide, ajungi sa le pui cap la cap si sa te intrebi unde duc toate, si daca are vreun rost sa te ghidezi dupa ceva in viata. Ma simt precum crocodilul din banc, care inota spre gagica dezbracata. Cum se apropia de ea, cum i se scula si il lua curentul in alta directie. Si tot asa o zi intreaga, pana il intreaba un pestisor unde se duce. “Unde vrea pula mea”.
Sufocat in fiecare zi de numarul prea mare de oameni, unii de-a dreptul inutili, gen boschetarii care ii vezi zi de zi, an de an stand pe acelasi carton intr-un gang ferit de ploi. Si in fiecare zi fac acelasi lucru, innebunitor de repetitiv, te fac sa crezi ca timpul e o bucla continua. Noroc ca mai schimb tricoul, altfel trecand pe langa ei as continua sa cred ca in fiecare zi e Luni. Dar asta era doar latura mea insensibila. Urasc oamenii care se considera deasupra tututor, i-as bate-n gura pana crapa de ziua odata cu capul lor. Dar e dreptul lor. Ma gandeam aseara la vorba aia “Toti ne nastem egali”. Sa moara ala care a zis-o daca n-o fi murit deja! Pai sa facem calculul, cati spermatozoizi sunt eliberati la o ejaculare? Variaza la un numar de ordinul milioanelor. In functie de alimentatie cica, ergo se schimba vorba “Esti ceea ce mananci”… pe dracu’, esti ceea ce a mancat tac-tu cu 9 luni inainte sa iei prima gura de aer. Si dintr-un milion de posibili viitori oameni, numai unul ajunge asa ceva, deci: “Cum cacat ne nastem egali, cand se naste doar cel mai rapid spermatozoid?”.
Si gandul ca voi muri ma omoara mult mai des. Citesc aproape zilnic despre moarte in diverse forme, cutare mort in accident, cutare mort in explozia unei butelii, cutare ars de viu, cutare aruncat de la balcon, cutare injunghiat de N ori in inima, cutare strangulat de soacra-sa care de fapt era un android venit din viitor, cutare decapitat de un urs panda in calduri. Si nimeni nu e sensibilizat de asta… in proportie de 90% oamenii ar crede mai degraba intr-o apa datatoare de viata vesnica decat in faptul ca intr-o zi vor muri. Se resemneaza cu gandul “Da, intr-o zi voi muri” doar ca sa se consoleze cu “Dar va mai trece ceva vreme pana atunci”. Nimeni nu da doi bani pe viata, nimeni nu se panicheaza in legatura cu iminenta mortii. Si cu toate astea, prea putini traiesc, prea multi se prefac ca traiesc.

Iar eu… calc asfaltul umed in continuare, tigara-mi zace tot in coltul gurii, privirea totusi se schimba, e din ce in ce mai impasiva. Nu mai zambesc la nimic ce candva ma gadila pe suflet, nu ma mai incrunt cand vad rautatea, nu ma mai stramb cand vad mizeria. Totul cade din aceeasi oala de rahat. Fiindca am invatat ca multi nu stiu sa-si construiasca fericirea decat pe baza nefericirii altora, si acel sentiment in timp putrezeste. Am invatat ca prea putini isi cunosc limitele, si de multe ori zboara peste parapet. Am invatat ca lucrurile evidente sunt cele mai inselatoare.

Si daca vreti sa traiti vesnic… Apa mea vie este solutia! Sunati-ma!